Necesar pentru TAINA SFÂNTULUI BOTEZ
Botezul este taina prin care copilul devine membru al bisericii, de aceea creştinii transformă acest moment într-un veritabil eveniment festiv. În Sfânta Scriptură se găseşte temeiul instaurării botezului ca taină iniţiatică a creştinului. „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu”, se arată în Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 3. Aşadar, întreita scufundare în apă este primul pas prin care cel nou-născut pătrunde în rândul membrilor bisericii.
Cuvântul Botez provine din limba greacă: verbul baptizo înseamnă „a scufunda”. De aceea pruncul este „scufundat” în apa din cristelniţă şi nu doar stropit. Botezul este taina prin care omul, prin întreita afundare în apă sfinţită de către preot, în numele Sfintei Treimi, se spală de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele de până atunci. Astfel se naşte din nou duhovniceşte şi devine membru al Bisericii. La scufundarea de trei ori în apă a copilului la botez, preotul rostește cuvintele: „Se botează robul/roaba lui Dumnezeu (numele) în Numele Tatălui – Amin, şi al Fiului – Amin, şi al Sfântului Duh – Amin”. Practic, acesta este momentul culminant al tainei când cel botezat îmbraca haina cea nouă a creştinismului.
Pentru ca un astfel de eveniment să decurgă fără probleme, se recomandă o listă cu zece lucruri pe care naşii şi părinţii celui care se va boteza trebuie să le aibă în vedere:
- Certificatul de naştere al pruncului, de pe care se vor lua datele pentru întocmirea certificatului de Botez-copie xerox;
- Lumânarea pentru naşi, semn al luminii lui Hristos. Uneori lumânarea este împodobită cu flori, care simbolizează faptele bune (roadele credinţei); - Se va achiziționa de la Biserică
- Untdelemnul, semn al milei lui Dumnezeu care se revarsă asupra celui ce se botează. Untdelemnul va fi binecuvântat de preot şi folosit pentru ungerea copilului;
- Pânza Botezului (crişmă / pânza de mir), pânza de culoare albă în care se primeşte pruncul de către naşi atunci când se scoate din apa botezului;
- Faşa (panglica de Botez, de circa 50 cm și 5-7 cm lăţime), cu care preotul stropeşte faţa celui ce se botează zicând: Îndreptatu-te-ai, luminatu-te-ai, sfinţitu-te-ai, spălatu-te-ai, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin;
- Cruciuliţa Botezului, din partea naşilor pentru prunc, pe care preotul o binecuvântează, fiind semn al urmării lui Hristos: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Mc. 8,34). Crucea va fi purtată de copil ca amintire a Botezului şi a purtării crucii, a jertfei care defineşte viaţa oricărui creştin;
- Păturica de învelit sau un prosop mare alb şi gros, în care naşii vor primi pe prunc imediat după Botez (trebuie să fie suficient de mare pentru ca pruncul să poată fi înfăşurat);
- Prosop (mic) cu care preotul se şterge după ce scoate pruncul din cristelniţă + Săpun;
- Un rând de haine noi pentru prunc de culoare albă, care simbolizează haina luminoasă în care este îmbrăcat sufletul la Botez;
- Achitarea cotribuţiei pentru Biserică (părinți + nași) + taxă Botez 100 Euro ;
De asemenea, este recomandat ca părinţii şi naşii copilului să se pregătească în prealabil de botez prin spovedanie, rugăciune și învăţarea Crezului ( Simbolul de Credinţă).
Întrucât Sfântul şi Marele Mir rămâne încă pe trupul copilului şi pe pânza şi prosopul în care este înfăşurat după scoaterea din apa sfântă a Botezului, părinţii şi naşii trebuie să se îngrijească de următoarele:
- pruncului i se face baie începând cu a doua a zi după botez, când apa se aruncă pe pământ curat;
- pânza şi prosopul în care a fost învelit pruncul se spală în apa în care i s-a făcut copilului baie (apă care trebuie apoi este aruncată pe pământ curat, eventual la un copac);
- copilul se aduce în următoarele săptămâni şi tot timpul regulat la biserică, pentru a fi împărtăşit.
Parohia Ortodoxă Sf. Prooroc Zaharia și Dreapta Elisabeta, Boadilla del Monte și Brunete
Pr. Flavius Sebastian Sava
Telefon: 0034 643 184 212; Calle Pradillo 6, Brunete;