Parohia Ortodoxa Brunete si Boadilla del Monte

Viata si activitatea sfintilor Zaharia si Elisabeta

Viața Sfântului proroc Zaharia

„Cu haina preoției fiind îmbrăcat, înțelepte, după Legea lui Dumnezeu, jertfă primită, după cuviința preoției ai adus, Zaharie; și te-ai făcut luminător și văzător al celor de taină, semnele darului întru tine purtând lămurit, preaînțelepte. Şi cu sabia ai fost omorât în Biserica lui Dumnezeu, Proorocule al lui Hristos. Împreună cu Înaintemergătorul roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre.” – Troparul Sfântului Prooroc Zaharia.

„Proorocul și preotul Celui Preaînalt, Zaharia, părintele Înaintemergătorului, astăzi a pus înainte masa proorociei, pe credincioși hrănind și băutura dreptății amestecând pentru toți. Pentru că s-a sfârșit ca un dumnezeiesc tăinuitor al darului lui Dumnezeu.” – Condacul Sfântului Prooroc Zaharia.

Sfântul Prooroc Zaharia, a trăit în secolul I î.Hr., în Palestina și a fost fiul lui Varahie (Barach), preotul din Legea veche, având femeie din fiicele lui Aaron pe Elisabeta, sora Anei, mama Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Despre Sfântul Zaharia aflăm din scrierile lui Origen că ar fi apărat dreptul Fecioarei Maria de a locui cu fecioarele în atriul templului. Sfânta Evanghelie mărturiseşte despre profetul Zaharia și Dreapta Elisabeta că se aflau întru toate faptele bune, petrecându-şi calea vieţii fără prihană: „Erau în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron și se numea Elisabeta.” (Luca 1, 5). Amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând întru toate poruncile Lui, fiind fără de prihană, iar dovadă a vieţii celei cinstite este Sfântul Ioan, cinstitul şi slăvitul prooroc, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului „Și erau amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului” (Luca 1,6). Scris este că „din rodurile lor îi veţi cunoaşte”, că şi rodul pomului celui bun nu este rău, ca să se împlinească ceea ce s-a zis: „Dacă rădăcina este sfântă, apoi sfinte sunt şi ramurile”. Ramura cea sfântă, Ioan a crescut din rădăcină sfântă.
Acest sfânt Zaharia, tatăl Înainte-Mergătorului, a fost preot în Ierusalim pe vremea împărăţiei lui Irod cel Mare, fiind din neamul lui Avia, care a avut rândul săptămânii a opta. Iar despre rânduiala în templu, se povesteşte că împăratul David, văzând că se înmulţise seminţia lui Aaron încât nu se putea ca toţi să slujească împreună în Biserică, a împărţit slujirea în douăzeci şi patru de rânduri, ca unii după alţii să slujească toţi, ţinându-şi săptămâna în biserică. Şi au ales dintre dânşii în fiecare rând să aibă preotul său mai mare. Deci fiecare rând avea preoţi mai mult de cinci mii. Pentru a nu fi între dânşii ceartă, care preoți vor ţine întâia săptămână, care a doua, care a treia până la douăzeci şi patru, aruncau sorţi şi după sorţi primea fiecare rândul său. Şi s-a ţinut o rânduială ca aceasta până la venirea Mântuitorului, care este Legea cea Nouă, pentru că preotul fiecărei seminţii îşi avea rândul său, după soarta strămoşului său.
Deci a ieşit la sorț în săptămâna a opta rândul seminției părintelui Avia, din care a fost născut Sfântul Zaharia, şi acesta ţinea al optulea rând al slujbei în biserică, fiind mai mare peste preoţii seminţiei sale. Când slujea el în rândul săptămânii sale înaintea lui Dumnezeu, după datoria preoţiei a trebuit să tămâieze intrând în biserica Domnului, fiind adunată la rugăciune mulţime de oameni. Şi atunci, i s-a arătat lui îngerul Domnului, stând în partea dreaptă a altarului tămnierii. Văzându-l Zaharia s-a temut, dar îngerul a alungat frica de la dânsul, zicându-i: „Nu te teme, Zaharie!” Şi l-a mângâiat, spunându-i că rugăciunea lui este bine primită înaintea lui Dumnezeu şi s-a milostivit Dumnezeu, cercetând pe Elisabeta, femeia lui și dezlegându-i ei legăturile nerodirii. Acesteia i-a dat să nască fiu pe Ioan, cel de un nume cu darul, care prin naşterea sa a făcut bucurie nu numai părinţilor, ci şi la multe popoare. Iar îngerul i-a binevestit că mulţi se vor bucura de naşterea lui „Elisabeta, femeia ta, îți va naște un fiu și-l vei numi Ioan. Și bucurie și veselie vei avea, și de nașterea lui mulți se vor bucura. ” (Luca 13-14).
Îngerul a vestit lui Zaharia că fiul său va fi mare înaintea Domnului, nu cu creşterea trupului, ci cu a duhului. Că atât de înfrânat şi de postitor va fi, încât chiar cuvântul lui Dumnezeu a mărturisit spre dânsul: „Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură amețitoare și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Și pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Și va merge înaintea Lui cu duhul și cu puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților spre copii și pe cei neascultători la înțelepciunea drepților, ca să gătească Domnului un popor pregătit” (Luca 1, 15-17).
Acestea toate auzindu-le Zaharia, se mira şi nu credea cele spuse, deoarece Elisabeta era neroditoare şi amândoi erau bătrâni de ani. Şi a zis către înger: „După ce voi cunoaşte aceasta? Căci că eu sunt bătrân şi femeia mea înaintată în zilele ei" (Luca 1, 18). Şi răspunzând îngerul, i-a zis lui: „Eu sunt Gavriil, cel ce stau înaintea lui Dumnezeu. Și am fost trimis să grăiesc către tine şi să-ţi vestesc ţie aceasta. Şi, iată, vei fi mut şi nu vei putea să vorbești până în ziua când vor fi acestea, fiindcă nu ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor” (Luca 1, 18-20). Zăbovind Zaharia în altar, într-o vorbire ca aceasta cu îngerul, oamenii cei ce aşteptau în biserică se minunau. Ieşind, Zaharia le făcu semn că era mut şi poporul a cunoscut că preotul a văzut vedenie în biserică. Apoi, săvârşindu-şi slujba, Zaharia s-a întors la casa sa, pe care o avea în partea muntelui, la Hebron, cetatea Iudeei. Pentru că acea cetate era una dintr-acelea care căzuse în partea sorţului Iudei.

Împlinindu-se vestirea îngerească şi născându-se Ioan din cea neroditoare, când Zaharia i-a scris numele pe tăbliţă, îndată i s-a deschis gura lui şi i s-a dezlegat limba şi grăia, binecuvântând pe Dumnezeu. Şi umplându-se de Duhul Sfânt, a prorocit despre noul născut și venirea lui Mesia: „Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său; şi ne-a ridicat putere de mântuire în casa lui David, slujitorul Său, precum a grăit prin gura sfinţilor Săi proroci din veac. Măntuire de vrăjmașii noștri și din mâna tuturor celor ce ne urăsc pe noi. Și să facă milă cu părinții noștri, ca ei să-și aducă aminte de legământul Său cel sfânt, de jurământul cu care S-a jurat către Avraam, părintele nostru; ca fiind izbăviți din mâna vrăjmașilor, să ne dea nouă fără frică să-I slujim în sfințenie și în dreptate înaintea feței Sale, în toate zilele vieții noastre. Iar tu, pruncule, proroc al Celui Prea Înalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, să găteşti căile Lui" (Luca 1, 68-76). Datorită acestei proorociri, Zaharia este numărat în rândul proorocilor.

Când s-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleem, venind magii de la răsărit spuseră lui Irod de Împăratul cel de curând născut. Atunci Irod, trimiţând ostaşi în Betleem, ca să ucidă acolo pe toţi pruncii, şi-a adus aminte şi de Ioan, fiul Zahariei. Deoarece auzise el de toate cele ce se întâmplase în vremea naşterii lui Ioan, că a cuprins frică pe toţi cei ce locuiau împrejur, iar în toată partea cea de la munte a Iudeei se spuneau acele lucruri de mirare şi i s-au spus chiar şi lui Irod. Şi toţi cei ce auzeau îşi ziceau în inimile lor: „Oare ce va să fie pruncul acesta?" Aducându-şi aminte în acea vreme Irod de Ioan, a zis întru sine: „Nu cumva acela va fi împăratul Iudeei?" Gândind să-l ucidă pe el, a trimis într-adins ucigaşi la casa lui Zaharia, dar n-au găsit trimişii pe Sfântul Ioan, pentru că începându-se în Betleem acea fără de Dumnezeu ucidere de prunci, glasul şi ţipetul s-au auzit în Hebron, cetatea Iudeei, care nu era departe, şi motivul ţipetului aceluia s-a ştiut. Atunci, Sfânta Elisabeta, apucând pe pruncul Ioan care avea atunci un an şi jumătate, a fugit în munte, ascunzând pruncul.

În acest timp, Sfântul Zaharia era în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rândul săptămânii sale, care în acea vreme îi căzuse. Dar Elisabeta a reușit să se ascundă, împreună cu pruncul său, în zona dealurilor din preajma Ierusalimului. Ostaşii, neaflând pe cea căutată, s-au întors deşerţi la cel ce i-a trimis pe ei. Atunci Irod a trimis la Zaharia în biserică, zicând: "Dă-mi mie pe fiul tău Ioan". Iar Sfântul Zaharia a răspuns: „Eu acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar pe fiul meu nu-l ştiu unde este". Iar Irod, mâniindu-se, a trimis la dânsul a doua oară şi a poruncit, de nu-şi va da Zaharia fiul, apoi să-l ucidă chiar pe el. Şi s-au dus nişte ucigaşi sălbatici că fiarele, sîrguindu-se să-şi săvârşească porunca şi ziceau cu mânie către preotul lui Dumnezeu: „Unde ai ascuns pe fiul tău? Dă-ni-l nouă, că porunceşte împăratul. Iar de nu ne vei da fiul, apoi tu însuţi vei muri". A răspuns Sfântul Zaharia: „Voi veţi ucide trupul, iar Domnul va primi sufletul meu". Şi îndată ucigaşii repezindu-se, după porunca lui Irod, l-au ucis pe el între templu şi altar. Iar sângele lui care s-a vărsat pe marmură s-a închegat şi s-a făcut ca piatra spre mărturie lui Irod şi spre veşnica lui osândire. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Dreptul Zaharia la 5 septembrie, precum și pe 24 iunie. Potrivit unei inscripții din secolul al IV-lea, descoperită în 2003, moaștele Sfântului Zaharia se găsesc în Ierusalim, la Yad-Avshalom, alături de cele ale lui Simeon cel Bătrân.

Viața Dreptei Elisabeta

„Prăznuind pomenirea proorocilor Tăi Zaharia și Elisabeta, Doamne, printr-înșii Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.” – Troparul Sfinților Zaharia și Elisabeta

„Precum luna plină strălucește de lumina soarelui, arătat-ai slava lui Mesia, Lumina înțelepciunii! Împreună cu Zaharia, urmat-ai toate poruncile Domnului, de Dumnezeu iubită Elisabeta. Şi precum în cuviincioase cântări te binecuvântăm pe tine, pe Domnul, Lumina cea îmbelșugată, Care luminează toate, Îl lăudăm.” – Condacul Dreptei Elisabeta

Sfânta Elisabeta a trăit în secolul I î.Hr., în Palestina. Ea era din neamul lui Aaron, fiind sora Sfintei Ana, mama Maicii Domnului. Era căsătorită cu proorocul Zaharia, preot în templul din Ierusalim. Deși „erau amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului” (Luca 1:6), Zaharia și Elisabeta nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în zilele lor. În acele timpuri, acest fapt era considerat ca fiind o pedeapsă de la Dumnezeu. Cu toate acestea, Domnul s-a îndurat de ei. Un înger i s-a înfățișat lui Zaharia, înștiințându-l că soția lui va naște în curând un copil. Deoarece s-a îndoit de această profeție, și pentru slăbiciunea lui de credință, Zaharia rămăsese mut (Luca 1:20-22).
Peste un timp Elisabeta, a rămas într-adevăr însărcinată, dar a ascuns acest fapt timp de cinci luni. În acest timp, Arhanghelul Gavriil a bine-vestit-o pe Fecioara Maria că îl va naște pe Iisus, dar și că Elisabeta, rubedenia ei, va naște un fiu, căci este însărcinată în a șasea lună „Și iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei, și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă” (Luca 1, 36). Maria a plecat în grabă spre munți, spre cetatea lui Iuda în care locuiau Zaharia și Elisabeta. Intrând în casa lui Zaharia i-a urat de bine Elisabetei. Atunci pruncul Ioan a săltat de bucurie în pântecele Elisabeta, iar aceasta s-a umplut de Duh Sfânt, exprimând bucuria atât a ei, cât și a pruncului pe care îl purta în pântece: „Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei și Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, și cu glas mare a strigat și a zis: Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău...Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. Și fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul.” (Luca 1, 41-45). Maria a mai stat cu Elisabeta timp de aproximativ trei luni, adică până la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, după care s-a întors acasă, în Nazaret.

Elisabeta l-a născut pe cel ce va fi cunoscut ca Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos. Nașterea Sfântului Ioan a avut loc în satul Orini (sau Ein-Kerem, în Israelul de azi), localitate în care Sfântul Prooroc Zaharia și Dreapta Elisabeta locuiau, fiind în apropiere de Ierusalim, la aproximativ 7 km. Elisabeta a născut pe Sfântul Ioan cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Vecinii și rudele ei, care auziseră că Domnul a arătat mare îndurare față de ea, se bucurau împreună cu ea. În ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur și voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său, dar Elisabeta nu a vrut, spunând că numele noului născut va fi Ioan „Iar când a fost ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul și-l numeau Zaharia, după numele tatălui său. Și răspunzând, mama lui a zis: Nu! Ci se va chema Ioan” (Luca 1, 59-60). Ei i-au spus Elisabetei că nimeni din rudeniile ei nu poartă acest nume și atunci l-au întrebat pe Zaharia. Acesta, care tot nu putea să vorbească, a scris pe o tăbliță tot Ioan (numele pe care i-l spusese îngerul). Și toți se minunară căci nu se înțeleseseră unul cu altul despre acest nume.
Atunci când regele Irod cel Mare a auzit de la magi despre nașterea lui Mesia, el a decis să ucidă toți copiii având vârsta sub doi ani, din Betleem și din zona înconjurătoare, în speranța că nou-născutul Mesia va fi printre aceștia. Regele mai știa și despre nașterea miraculoasă a lui Ioan și a vrut să-l omoare cu această ocazie și pe acesta, temându-se că Ioan ar putea fi „Regele iudeilor”, cel proorocit de profeți. Ucigașii trimiși de Irod îi căutau cu insistență. Elisabeta, văzându-i pe urmăritori foarte aproape, a început să-L implore pe Dumnezeu pentru siguranța lor. Deci, ascunzându-se Elisabeta în munte, se rugă cu lacrimi lui Dumnezeu ca s-o apere pe ea şi pruncul. Când a văzut de sus pe ostaşi cu dinadinsul căutând-o şi apropiindu-se, a strigat către muntele cel de piatră care era acolo: „Munte al lui Dumnezeu, primeşte pe maica cu pruncul!” Şi îndată s-a desfăcut muntele şi a primit-o pe ea înăuntrul său ca într-o peșteră şi a ascuns-o de ucigaşii cei ce o căutau.

În aceste zile tragice, a venit rândul Sf. Zaharia de a sluji la Templul din Ierusalim. Acolo a fost găsit de ostașii trimiși de Irod, care, la porunca lui Irod, l-au ucis pe Sfântul Prooroc Zaharia, înjunghiindu-l „între templu și altar” (Matei 23:35). Iar Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu, petrecea împreună cu Ioan, în muntele cel ce se desfăcuse, unde, după dumnezeiasca poruncă, li se făcuse peşteră şi curgea izvor de apă. Şi a crescut un finic deasupra peşterii, plin de roade. Când era vreme de mâncare, se pleca pomul acela jos, dîndu- şi spre mâncare rodul său, apoi iar se ridica în sus.

După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Înainte-Mergătorului, şi-a dat sfârşitul în peștera în care s-a ascuns cu pruncul Ioan de ucigașii trimiși de Irod. Iar Sfântul Ioan a fost hrănit de un înger până la creşterea lui, şi l-a păzit în pustie, până la ziua arătării sale către Israel. Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Dreapta Elisabeta la 5 septembrie, împreună cu Sfântul Prooroc Zaharia.